Cristian Cojocariu: „Îmi doresc ca cea mai bună expoziție să fie la Sibiu, mă simt dator oarecum.”

Cristian Cojocariu, tânăr fotograf din Sibiu, este în prezent student la Facultatea de Arte şi Industrie Digitală din Londra. A fost elev al liceului Samuel von Brukenthal, iar în această perioadă a îmbinat studiul cu pasiunea pentru fotografie, obținând multiple acreditări în domeniu. A ales să studieze în Anglia pentru a-şi lărgi orizonturile, ceea ce a şi reusit. Cristian a avut deja, încă din primul an de facultate,  două expoziţii în Londra. Acum îşi doreşte să-şi prezinte fotografiile şi acasă, simţindu-se dator să aducă ceva diferit faţă de expoziţiile anterioare. Despre talentul său și experiențele trăite până acum, dar și ce sfaturi le oferă tinerilor care au o pasiune, citiți în interviul de mai jos.

DSC_0160-1

Credit foto: Rebeca Luca

Reporter: Povestește-mi, pe scurt, cum te-ai îndrăgostit de fotografie.

Cristian Cojocariu: Ca orice copil, atunci când aveam în mână un aparat foto sau un telefon începeam să fac poze florilor sau oricărui lucru care mi se părea interesant. Apoi i-am bătut la cap pe ai mei să cumpere un aparat foto și au luat un Kodak roșu, pe film, pe care încă îl țin minte. Furam aparatul de câte ori puteam și eram foarte supărat că părinții nu-mi dădeau voie să fac câte poze aș fi vrut, pentru că nu-mi permitea nici filmul, care avea 36 de poziții și era scump.  Anul trecut, povestind cu bunica mea, am aflat că făcea și ea poze și developa filme, ba chiar și mama a făcut asta, deși nu mi-a spus până acum. Deci, e oarecum o moștenire de familie.

R: În prezent ești student la Facultatea de Arte și Industrie Digitală, din cadrul Universității de Est din Londra, urmând cursurile de fotografie. Cum ai făcut această alegere?

C.C: Primele alegeri au fost München sau Viena, pentru că am terminat liceul în limba germană. Doar că, după ce am vizitat facultatea din München cu ocazia zilei Porților Deschise, am observat că modul lor de gândire era oarecum comunist.  Prietenul meu cel mai bun era deja student în Anglia și așa m-am hotărât să mă interesez ce facultăți de fotografie sunt  acolo. Am ales facultatea deoarece mi-a plăcut foarte mult descrierea cursurilor și pentru că e singura din Anglia care are cameră obscură în care îți poți developa filmele singur. Probabil sunt facultăți mai faine, dar nu cred că aș face o altă alegere dacă mi s-ar da ocazia.

R: Cum au reacționat părinții tăi când le-ai spus că vrei să studiezi fotografia în Londra?

C.C: Le-a fost mai greu să accepte ideea că nu voi deveni medic, așa cum visau de când eram mic. După un an jumătate în care am încercat să-i conving să mă lase să fac ceea ce-mi doresc, cei care i-au convins au fost niște prieteni de familie. Desigur, a ajutat mult și faptul că am adunat în jur de 60 de acreditări la diferite evenimente: raliu, baschet etc., demonstându-le astfel că fotografia nu e doar un moft pentru mine. Au ajuns într-un final la concluzia că e viitorul meu și eu trebuie să iau decizii. Iar în ceea ce privește alegerea țării, au fost total de acord, pentru că erau conștienți că nu voi rămâne în România odată cu terminarea liceului.

R: Cum e să fii student român într-o țară străină?

C.C: E mișto.  Având în vedere că Anglia e o țară în care întâlnești o mulțime de culturi, n-am întâlnit pe nimeni care să aibă prejudecăți față de români. Nu mi s-a întâmplat să se uite cineva urât la mine când i-am spus că sunt din România.

R: Ce îți lipsește din România?  E ceva de aici care ți-ar plăcea să fie și acolo?

C.C: Sincer, peisajele sunt cele care-mi lipsesc cel mai mult. Aerul din țara asta și peisajele nu le mai găsești în altă parte. E mai frumos să te trezești și să vezi un munte pe geam,  decât să tragi perdeaua și să vezi un aeroport în fața ta.

R: Care e cea mai mare realizare a ta de când stai în Londra? Dar din viața ta?

C.C: Cele  două expoziții  pe care le-am avut în Londra sunt cea mai mare realizare de când sunt acolo. Iar din viață probabil e faptul că o poză pe care eu am făcut-o a fost coperta revistei Top Gear România, în martie 2015.

R: Nu e paradoxal că ai avut până acum două expoziții în Londra, iar în țara ta nici una?

C.C: În alte țări, cum e și Anglia, se pune mai mult preț pe artă decât în România. Îmi doresc ca cea mai bună expoziție să fie în Sibiu, mă simt dator oarecum. Vreau să fie altceva decât ce am arătat până acum. De asta am amânat o expoziție pe care trebuia s-o am în aici, luna aceasta și pe care o voi ține probabil după ce mă voi întoarce din Asia.

R: Vei pleca iarna aceasta în Asia, mai exact în Myanmar, într-o expediție foto. Ce aștepți cel mai mult când te gândești la asta?

C.C: Sunt foarte entuziasmat că voi pleca în Myanmar și aștept, în primul rând, să ajung acolo. Dar mai ales, sunt nerebdător ca experiența să ajungă la final, în sensul că sunt curios de pozele pe care le voi avea în aparat la sfârșitul acestei experiențe și de lucrurile pe care le voi avea de povestit.

R: Presupun că ai făcut până acum mii de fotografii. Este vreuna de care te simți atașat în mod special?

C.C: Am avut de-a lungul anilor mai multe fotografii care m-au făcut să spun  „Asta-i cea mai bună poză a mea!”. În momentul de față sunt patru fotografii de care sunt legat: Una e de la meciul de baschet jucat de CSU Sibiu contra ASA Târgu-Mureș, făcută în momentul cântării imnului național, când jucătorii se țin de umeri și are drept subiect principal tricoul pe care scrie ”Dragoste”. A doua este cea care a fost folosită pentru coperta Top Gear România. A treia poză este una făcută de pe geamul din turnul Bisericii Evanghelice, în care se vede Catedrala Ortodoxă încadrată în așa fel încât arată ca un film foto. Iar a patra este un apus surprins de la etajul 32 al unei clădiri din Londra.

IMG_7212

R: Poza care a ajuns pe coperta Top Gear România e făcută la un raliu. Cum ai început să faci fotografii la raliuri?

C.C: Datorită unui prieten bun, care este unul dintre cei mai buni piloți din țară. Mi-a propus, în 2014, când am petrecut revelionul împreună, să merg cu el la raliu și să fac poze, pentru că știa despre pasiunea mea pentru fotografie și pentru că cel care-i fusesese fotograf plecase în Ungaria.

R: Pe lângă fotografie, ești și pilot/copilot de raliu de câte ori ai ocazia. Cum ai început?

C.C: Având în vedere că stau la marginea probelor de raliu încă de la vârsta de trei ani și că timp de 2 ani am stat printre piloți și am făcut poze la fiecare eveniment, s-a născut dorința de a face acest sport. E o senzație unică, pe care doar raliul ți-o poate oferi, fie că ești la volan sau în dreapta.

R: Sunt mulți tineri atrași de arta vizuală, inclus dintre cei care studiază jurnalismul. Ce mesaj ai pentru ei?

C.C: Având în vedere că vizualul este foarte prezent în viața oamenilor, îi sfătuiesc să-și dezvolte abilitățile foto și video. Și odată ce-și descoperă o pasiune , să nu renunțe la ea, să facă tot ce pot cu ea.

IMG_7211

 

Bianca Voșloban

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s