Poveste de Crăciun țesută de studenții ULBS și AFT

Un spectacol de colinde și o piesă de teatru în regia lui Florin Coșuleț au avut loc, aseară, pe scena Teatrului Național „Radu Stanca”. Studenți ai Universității „Lucian Blaga”, alături de Corala Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” au ținut spectatorii timp de 2 ore, emoționați și captivați prin momentele lor artistice.

poveste-de-craciun

Despre albul iernii, sacralitate și tradiție

Piesa ,,Țesătorul de vise- Poveste de Crăciun” a reconstituit, într-un mod inedit, povestea serii de Ajun. Acțiunea se petrece într-o gară, un loc al celor care vin și pleacă, al răscrucilor de drum, iar viața celor ajunși aici ia întorsături neașteptate.

Iarna cu farmecul ei, cu albul ei, cu aerul ei tare și purificator, impune o anumită pregătire, o punere în condiție. Țesătorul de vise anticipează, pregătește, gătește, indiferent de unghiul din care privești, acea zi. Țesătorul de vise duce mai departe o tradiție și, totodată, dă întâlnire celor ce vor să se întâlnească; făuritorilor și țesătorilor de vise”, spune regizorul piesei, Florin Coșuleț.

Spectacolul a fost realizat cu participarea actorilor Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu și a studenților Departamentului de Artă Teatrală al Facultății de Litere, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și s-a bucurat de o foarte bună receptatare din partea publicului.

A fost un mod plăcut de a petrece acestă seara. Iar piesa de teatru m-a sensibilzat foarte tare. Ideea e că de multe ori uităm să apreciem ceea ce avem, acele detalii care te fac fericit și ar trebui să petrecem mai mult timp cu prietenii și familia”, ne-a declarat Diana Horumbete, o spectatoare.

Colindătorii au țesut magia Crăciunului

Recitalul colindelor românești, ce i-a avut ca protagonești pe membrii Corului Facultății de Teologie, condus de pr. prof. Sorin Dobre, Grupul de colindători al Facultății de Științe Economice și Organizația Tinerilor din Sibiu sub bagheta domnului plt.adj.pr. Valeriu Pădureț au țesut magia Crăciunului.

Au fost prezenți la eveniment membri ai conducerii ULBS, profesori și copiii acestora, studenți, care s-au bucurat de atmosfera caldă și de sărbătoare. Ioan Bondrea, rectorul universității a ținut să le mulțumească studenților care s-au implicat pentru punerea în scenă a acestui spectacol și a dorit să le transmită celor prezenți gânduri bune și „Sărbători fericite”

Laura Denisia MATEI

Foto credit: Iuliana ROF

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cultură, Evenimente, Teatru, Viaţă studenţească și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s