Premierele lunii noiembrie la Teatrul Național „Radu Stanca”

Două premiere pot fi văzute în luna noiembrie la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, spectacolul „Biedermann şi incendiatorii”, în regia lui Gavriil Pinte și piesa intitulată „Sunt o babă comunistă”, în regia Marianei Mihu-Plier. De asemenea, la Teatrul Național „Radu Stanca” vor avea loc în această toamnă și spectacole-lectură, conferinţe, expoziţii și lansări de carte. 

14963480_1144489662265642_45402170_o

 „Biedermann şi incendiatorii” – o combinaţie de teatru poetic şi realism psihologic

Relația omului cu răul poate fi remarcată cu ușurință în comedia ‘neagră’ „Biedermann şi incendiatorii”, scrisă de Max Frisch după cel de-Al Doilea Război Mondial. În viziunea lui Gavriil Pinte pare a fi un text foare bine scris care a devenit actual prin prisma întâmplărilor neplăcute din urbea bucureșteană. „În momentul în care am propus spectacolul Secţiei Germane, piesa nu era de actualitate. Din păcate, evenimentele care s-au întâmplat la Colectiv sau în Occident au făcut ca textul acesta să fie mai de actualitate”, a destăinuit Gavriil Pinte, regizorul spectacolului „Biedermann şi incendiatorii” în cadrul unei conferințe de presă.

Actorii principali ai piesei sunt incendiatorii care ajung la un eveniment ucigaș pentru că „au fost tolerați pas cu pas, prin compromisuri după compromisuri de către victime, vina victimelor fiind aceea că au tolerat ceea ce este intolerabil și au acceptat ceea ce este inacceptabil. Mi se pare un lucru general valabil, e de o actualitate continuă nu de o actualitate strict imediată”, a adăugat regizorul.

         14954383_1144489665598975_2065359781_o

„Am avut sentimentul că personajul cărții este mama mea”

Spectacolul plin de umor „Sunt o babă comunistă” în regia Marianei Mihu-Plier zugrăvește povestea unei fete care, în timpul comunismului, păresește satul și își petrece viața la oraș pentru a lucra înt-o fabrică. Regizorul Mariana Mihu-Plier povestește despre sentimentul plin de emoție pe care l-a trăit când a citit cartea lui Dan Lungu: Dumnezeule! Dan Lungu a scris o carte despre mama’. Am avut sentimentul că personajul cărții este mama mea și atunci m-am gândit să fac un scenariu despre ea. M-am gândit să-l fac cu multă dragoste și cu umor, așa cum este si cartea”.

 Reprezentaţiile spectacolului „Sunt o babă comunistă” se vor juca joi, 10 noiembrie, şi duminică 27 noiembrie, ora 19, în sala Teatrului Naţional „Radu Stanca”. Piesa de teatru „Biedermann şi incendiatorii” se va juca, în premieră, sâmbătă, 5 noiembrie, ora 19, în sala  TNRS. Toamna a debutat cu trei premiere importante pentru TNRS: „Iubire cu năbădăi” şi „Bărbate, treci la fapte!” în regia lui Şerban Puiu pentru secția română și o piesă semnată de regizorul Radu Alexandru Nica, „Martiri” pentru secția germană.

Reprezentații, dialoguri și conferințe

Începând cu această lună, o serie de evenimente speciale pentru Teatrul Național „Radu Stanca” din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi extinse până la sfârșitul anului. „Dan Perjovschi și formația Ad hoc, live, pe Zid” este primul eveniment din această serie care v-a avea loc duminică, 6 noiembrie de la ora 16 în curtea TNRS.

Pe data de 10 noiembrie incepând cu ora 18 la Librăria Habitus putem fi în dialog cu Emil Hurezeanu unde vom asista la o dezbatere pe tema „Puterea cetății”.

Foto: Răzvan Negru/ Tribuna

Loredana MUNTOIU

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s