Jungla maturităţii – o conferință pentru viitorii studenți

Cum se realizează un CV, cum se susține un interviu, dar și cum se vor descurca studenții în „jungla” numită viață au fost teme discutate în cadrul unei întâlniri organizate de ONG-ul Şcoala de Valori, pe 6 mai a.c. Aflat la prima ediţie, evenimentul a fost susţinut şi găzduit de Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” Sibiu. Conferinţa, destinată eleviilor aflaţi în an terminal, a avut ca scop pregătirea acestora pentru perioada de după liceu.

13199095_898037120305536_580728191_o

Supravieţuieşti unui interviu?

“Cum procedăm la un interviu? Ne prezentăm noi sau lăsăm angajatorul să ne pună întrebări?” a fost provocarea adresată tinerilor de Marian Ofileanu, membru al Școlii de Valori. Pe baza unui joc (supraviețuirea în urma unui accident), elevii au fost puși să simuleze că sunt victimele accidentului și cum ar trebui să se descurce în toiul nopții, pe un munte, fiind înconjurați de zăpadă. În funcție de lucrurile folosite pentru supraviețuire și de munca în echipă, elevii și-au dat seama că așa este și în viața de zi cu zi. Răspunsurile adolescenților au venit firesc în dezbatere. Un băiat a spus: “Dacă ne prezentăm noi, îi formăm încă de la început angajatorului o părere bună.” Apoi, o colegă a adăugat: “Putem lăsa angajatorul să întrebe, apoi să răspundem noi, astfel încât să îl convingem de ceea ce vrem.”

Cum se realizează un Curriculum Vitae corect, cum ar trebui să se comporte o persoană la un interviu de angajare, lucrul în echipă sau individual au fost câteva dintre temele discutate în cadrul conferinţei. Statura, siguranţa, încrederea, sinceritatea şi, nu în ultimul rând, zâmbetul, sunt câteva dintre principiile importante şi clare de urmat în cazul unui interviu, în opinia lui Marian Ofileanu.

13199516_898037110305537_1139350489_o

Student departe de casă

 Prezentarea vieţii de student  fost susţinută de foşti elevi ai CNGL, care studiază la Cluj în cadrul Facultăţii Babeş Bolyai. “Recomand să faceţi ce vă place, încercaţi să vă descurcaţi singuri” i-a îndrumat unul dintre ei pe tinerii doritori să îşi continue studiile în alte orașe ale ţării.

Curiozitatea le-a fost hrănită cu descrierea vieţii în căminele studenţeşti, a profesorilor care “fac tot posibilul să te înţeleagă, chiar şi în cazul în care ai o slujbă”, a reducerilor pentru studenţi şi a proiectelor în cadrul cărora  oricine are şansa de a participa.

La conferință, a fost abordată și tema proiectelor destinate elevilor și studenților. “Este nevoia de cât mai multe proiecte curriculare pentru sibienii tineri” a declarat Ionuţ Popescu, membru al Şcolii de Valori. Acesta a încurajat liceenii să participe la cât mai multe proiecte, vorbindu-le despre beneficiile pe care le vor avea pe planul dezvoltării personale şi profesionale. Mai multe informaţii despre proiecte pentru tinerii sibieni pot fi găsite aici.

13224138_898037133638868_304302443_o

Organizatorii au atras publicul cu o tombolă care oferea fiecărui participant şansa de a câştiga unul dintre cele 10 vouchere pentru servicii, în valoare de 50 de lei de la unul din sponsori. Mai multe informatii despre Școala de Valori se găsesc pe site-ul oficial .

 

 

Sandra POPIMOISE

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Evenimente și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s