Sibiu FRINGE Festival, o săptămână de teatru independent

Luna iunie deschide la Sibiu seria evenimentelor organizate de artişti independenţi sub egida ,,Curajului”. Sibiu FRINGE Festival invită sibienii, şi nu numai, în perioada 15-21 iunie la o mulţime de spectacole de teatru independent. Ediţia de anul acesta aduce în premieră o secţiune dedicată copiilor, sunt programate ateliere de lucru, întâlniri pentru dezvoltarea fenomenului şi expoziţii.

FRINGE 2014

Sibiu FRINGE – printre cele mai importante festivaluri din ţară

Atragerea a milioane de turişti şi întregirea ofertei culturale a Sibiului este scopul principal al evenimentului, iar ,,pentru că devine un oraş al tinerilor dornici de a se afirma şi de a-şi urma visele”, tema de anul acesta este ,,curajul”, spun organizatorii. ,,În 2015 la Sibiu organizăm FRINGE ca şi margine a unuia dintre cele mai importante festivaluri de teatru din România. Programul pe care festivalul îl propune vine ca să întregească oferta culturală a Sibiului. Dacă la Edinburgh în august sunt 5 festivaluri în aceeaşi perioadă atrăgând peste 2 milioane de turişti de ce nu s-ar concentra oferta culturală şi la Sibiu în luna iunie pentru a atrage milioane de turişti”, a spus Cătălin Grigoraş, Presedinte Sibiu Fringe Festival.

Premieră – spectacole pentru copii

După succesul din anii precendenţi, spectacolele de apartament cu textul “La Nimfomane” – scris de Rucsandra Pop, unul dintre cei mai talentati dramaturgi din noua generaţie, revin şi în 2015 la Sibiu. ,,Pentru noi e deja o tradiţie – cum se apropie vara începem să ne pregătim de Fringe. Cred că este foarte important faptul că acest festival există şi că de la an la an creşte. E important pentru spectatori – care trebuie să vadă un alt tip de teatru decât cel pe care îl produc teatrele de stat, dar e important şi pentru actorii, regizorii şi dramaturgii care activează pe scena independentă. Anul ăsta bate un vânt de solidarizare în teatrul independent, este unul din locurile unde oamenii se pot întâlni, pot vedea cine ce mai produce şi pot sta de vorbă” a spus Rucsandra Pop, dramaturg Creative Head Hydra Society.

Totodată, personaje în mărime naturală din latex, figurine latex şi efecte speciale folosite în industria cinematografică, vor vedea sibienii, dar şi turiştii, în cadrul expoziţiei ,,behind scene”, semnată de Ioana Angelescu şi Cristi Crestincov. Anul acesta şi copiii vor avea parte de spectacole. Micuţii sunt aşteptaţi să vadă ,,Iedul cu trei capre” şi ,,Dogarul cel Isteţ”, ambele producţii sunt ale Companiei de Teatru BECOME. O altă noutate a festivalului este secţiunea de Teatru în Curte unde se va juca “Cine sapă groapa” în regia lui Victor Ţăpeanu. Locul ales este în Curtea Centrului de Tineret din str Nicolae Teclu nr 41. La secţiunea Teatru în pădure se pregătesc două zile de spectacole pentru cei mici în Muzeul Satului.

Biletele au fost deja puse în vânzare pe tomtix.ro şi pe sbfringe.ro, unde se găseşte şi programul festivalului. Preţul unui bilet la oricare dintre spectacole este de 15 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de 5 lei.

Alexandra Drăguţ

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s