Studenţii sibieni, cea mai bună performanţă la Campionatul European de Robotică

Studenţii sibieni s-au întors acasă cu cel mai bun rezultat al României din istoria participărilor la Campionatul European de Robotică EUROBOT. CyberTech, PowerBot şi Vision sunt cele trei echipe ale Universităţii ,,Lucian Blaga” care ne-au reprezentat ţara în  perioada 21-24 mai, în Elveţia.

eurobot-2015

Sibienii au ocupat locul 5 în clasamentul pe naţiuni, iar echipa CyberTech a încheiat competiţia pe locul 10, depăşind cea mai bună performanţă a României, care îi aparţinea din anul precedent, şi anume, locul 16.

Pentru al doilea an consecutiv, echipa CyberTech, coordonată de prof. dr. ing. Gabriel Racz şi asist. dr. ing. Mihai Crenganiş, s-a calificat în optimile de finală, ocupând locul 13, în urma primei faze a competiţiei în care fiecare echipă a disputat câte şase partide. Celelalte două echipe, PowerBot, coordonate de prof. dr. ing. Gabriel Racz şi asist. dr. ing. Mihai Crenganiş, respectiv Vision de prof. dr. ing. Laurean Bogdan şi prof. Emil Niţă – Colegiul Tehnic Energetic, au obţinut locurile 18 şi respectiv 21. În urma fazei eliminatorii, CyberTech a reuşit să mai urce trei locuri, până pe poziţia a 10-a.

,,Obiectivul nostru de a termina în top 10 a fost îndeplinit

,,În urma participării la concursul european de robotică Eurobot – Robomovies 2015, mă declar extrem de mulțumit de prestația avută, obiectivul nostru de a termina în top 10 a fost îndeplinit. În plus, consider că cel mai important lucru este acela că am reușit să legăm noi prietenii cu echipe din țări precum Elveția, Serbia, Tunisia şi Spania. Acum așteptăm cu nerăbdare sfârșitul lunii septembrie pentru a afla regulile concursului din 2016 a cărui temă va fi The Beach Bots”, a spus Alexandru Bârsan, membru al echipei CyberTech.

Cele trei echipe ale Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu au fost formate din 30 de studenţi ai Facultăţii de Inginerie şi trei elevi ai Colegiului Tehnic Energetic din Sibiu. La concurs au participat 60 de echipe din 20 de ţări, iar în urma fazei de omologare a roboţilor au intrat în concurs 36 de echipe.

Elena Andrei

Mădălina Micu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s