45 de cai și două suflete

În inima Transilvaniei, lângă cetatea Sighişoarei, pe ploaie şi pe vânt, peste 70 de călăreţi din 19 ţări au reuşit să transforme trei zile obişnuite într-un week-end de poveste alături de cele mai nobile animale, caii. Cel mai cunoscut concurs hipic din România, Transylvania Horse Show, ajuns deja la cea de-a treia ediţie, s-a desfăşurat printre vechile aşezări săseşti, în satul Prod, comuna Hoghilag.

Pline de entuziasm, pregătite cu energie şi cizme de cauciuc, ajunse înainte cu o zi de începerea concursului pentru a da o mână de ajutor, nu aveam habar ce ne aşteaptă. Era o harabură totală, primeai un lucru de făcut și până să îl rezolvi, mai primeai cinci lucruri de la fel de importante ca şi primul.

Noi mai organizasem evenimente și știam că e multă bătaie de cap, dar nu am mai lucrat niciodată la un asemenea nivel, cu atât de mulți oameni, atât de diferiți. Mihnea Vîrgolici, cel care deține Cross-County Farm și inițiatorul evenimentului, are o experiență de 20 de ani în competiții ecvestre. Am făcut o vizită la fermă înainte cu o săptămână de eveniment, pentru a ni se prezenta locațiile evenimentului și pentru a fi puse în temă cu partea care ne revenea nouă. După cum ne și așteptam, ne-au fost puși în cârcă studenții călăreți. Nicio problemă – așa credeam noi.

Amploarea unui eveniment internațional te poate da peste cap. Totul ține de a calcula totul cu exactitate și să te gândești la toate; apoi, ca toate să meargă strună, fiecare trebuie să răspundă de partea lui, să nu se bage-n treburile celorlalți și să găsească soluțiile cele mai bune, în cel mai scurt timp posibil, pentru situațiile neprevăzute.

Călăreții, fie ei studenți sau profesioniști, arbitri sau oficiali, sunt înainte de toate oameni cu foarte mult bun simț, așa că, per ansamblu, experiența noastră a fost una care și-a meritat răceala de după, statul în frig, plimbatul prin ploaie după premii sau diverse documente, pierdutul de telefoane – într-o zonă în care semnalul se prindea în doar pe arii foarte restrânse – și mai ales, mâzgălitul cizmelor noastre înflorate, de cauciuc.

Weekendul de la Prod a avut un program complex, cu trei competiții pentru studenți și profesioniști, plus multe alte demonstrații ecvestre. Din cauza vremii nefavorabile și a terenului care era mult prea umed după atâtea zile de ploi, un show de acrobații din ultima zi al studenților români a fost amânat – era mult prea periculos pentru călăreți să stea în cap, pe cal, pe o suprafață plină de noroi și bătătorită de atâtea mișcări de dresaj și sărituri. Organizatorii și-au cerut scuze, însă consider că toată lumea a fost de acord cu ei.

Cel mai mare eveniment pentru călăreții profesioniști din Balcani, de importanță continentală, a fost Campionatul Balcanic de Probă Completă (Balkan Eventing Championship). În urma probelor de la Schumen, Bulgaria, s-au calificat concurenți din Turcia, Bulgaria și România. Probele din concurs au fost: dresaj, obstacole și cross-country. În cadrul acestei competiții, trei dintre reprezentanții Turciei au fost mamă, tată și fiu, dintre toți, fiul reușind cel mai mare punctaj. Medalia de aur a fost câștigată de Miroslav Iliev, reprezentantul Bulgariei. România a reușit să obțină medalia de bronz, prin reprezentantul său Viorel Bubău, cu calul Arcitic.

Unul din cele două concursuri care au fost incluse în programul Transylvania Horse Show a fost Concursul Complet Internațional (CCI), concurs organizat în colaborare cu Federația Ecvestră Română (FER) și Federația Ecvestră Internațională (FEI), concurenții profesioniști având de înfruntat trei probe: dresaj, obstacole și cross-country. Cel de-al doilea a fost Concursul Internațional Universitar, „Cupa Națiunilor pentru Studenți” (AIEC Student Riders Nation Cup – Romania 2013), concurs organizat în colaborare cu AIEC (Association International des Etudiants Cavaliers). Probele au constat în dresaj și sărituri, călărind cai pe care nu i-au mai încălecat, fiindu-le permise cinci minute de încălzire înainte de a intra pe teren. Pentru edițiile din ultimii doi ani, această competiție organizată la Prod a primit premiul pentru „Concursul anului”.

La disciplina CCI, bulgarii au reușit din nou să se claseze pe primele două locuri, prin călăreții Alexander Krasimirov cu calul Gastrolior, respectiv Zhelyazko Dimitrov, cu calul Adler, locul trei fiind ocupat de Lucie Bardin, cu calul Solor, reprezentantă a Franței. Concursul Internațional Universitar a fost câștigat de un verdadero moreno, Esteban Benitez Valle, reprezentant al Spaniei, în timp ce argintul și bronzul au mers în Germania, la Stepanie Grossman, respectiv Katja Frevert.

Am avut ocazia în prima zi a concursului, adică vinerea, 24 mai, să fim secretare de arbitrii. Astfel am învățat ce înseamnă defapt echitația, ce înseamnă a fi făcut bine și ce este greșit. Pentru a o lua sistematic, începem cu dresajul. Coregrafia concursului este una prestabilită, existând concursuri de la 1* la 4*, fiecare având Test A și Test B. Există și probe cu coregrafie proprie sau improvizată, și potrivit oficialilor, acestea plac cel mai mult publicul. La Transylvania Horse Show, momentele de sărituri free au avut loc în ultima zi, duminica, 26 mai, între runde. Călăreții nu s-au lăsat doborâți de ploaia torențială, și au continuat să sară obstacolele, de dragul publicului prezent în număr destul de mare.

În momentul în care ești pe cal, trebuie să știi cum anume să-l manevrezi pentru a face ceea ce-ți dorești, totodată, să n-o faci prea lent – ceea ce înseamnă jogging în limbaj de specialitate, și evident, duce la scăderea punctajului – dar nici calul să nu fie prea încordat sau să meargă ca o domnișoară nepricepută pe tocuri – după cum mi s-a explicat mie termenul de rocking. Călăreții trebuie să facă trap, galop, de diferite intensități, să modifice ritmul, să meargă-n cerc sau semicerc, între punctele care delimitează terenul, și chiar să convingă calul să facă câțiva pași înapoi, într-un sincron perfect și nesacadat, pentru un punctaj cât mai ridicat.

După o zi întreagă de dat note, am rămas surprinse că majoritatea erau 5 și 6. Ne-am fi așteptat să fie și note mici (au mai fost câteva), dar și note foarte bune. Am văzut abia vreo trei note de 8, și acelea date cu indulgență. Următoarea întrebare ne-a venit natural „Există călăreți de nota 10?”. Iar răspunsul ne-a venit la fel de natural „Există. Dar nu în România. Și nu la astfel de competiții, ci la Olimpiadă”. Sunt foarte puțini de astfel de călăreți, fiindcă cel mai bun, nu e oricine! La concursul de studenți, câte trei călăreți au încălecat pe câte-un cal, după prima rundă alegându-se care a fost cel mai bun pe fiecare cal, nu primii cei mai buni de pe toți caii. Călăreții profesioniști, însă, au încălecat fiecare propriul cal, fiind de altfel și-un concurs neoficial de împletituri și strălucirea părului. La fel este și la sărituri obstacole, arbitrii punctând de la stil, la poziția calului și eventualele sale ezitări. Totuși, buna dispoziție n-a lipsit în niciun moment din zilele de competiție. Chiar și arbitrii făceau glume între ei, referindu-se la performanțele călăreților.

–         „Hai că ăsta a fost unul bun..
–        Da, bineînțeles, la culoare.”

Departe de competiție, călăreții se bucură de viața lor, și cu caii în grajd. Astfel că în fiecare seară, a fost petrecere la căminul cultural din Prod, cu doi DJ-ei aduși special pentru eveniment, din București. Toată lumea a avut ocazia să interacționeze, să râdă de stresul și năzbâtiile de peste zi, ca mai apoi să meargă, frânți de oboseală, la culcare.

Dimineața. La ora șapte, toată lumea trebuia să ia micul dejun, pentru ca la ora nouă să fie pe cai, iar concursul să se desfășoare conform programului. Noi ne trezeam devreme, ne pregăteam frumos, ne curățam cizmele de cauciuc, din nou, foarte folositoare, iar Cristina, dormind pe noptieră cu clopoțelul președintelui juriului, intra în fiecare cameră, pentru a-i trezi pe tinerii călăreți.

–        „Haideți, cu toții, trezirea și la micul dejun. Ding-ding !!
–        Of, nu tu din nou.”

Cu toate acestea, toți au știut ce au de făcut, și ca niște oameni de cuvânt, au fost mereu la timp, pe teren. Chiar și în cea de-a doua zi, la proba de cross-country, când o furtună s-a abătut peste valea în care este situată ferma, călăreții nu s-au oprit și au continuat să termine traseul de 3650 de metri.

Ce pot spune că am învățat de la acești oameni, este calitatea lucrului bine făcut. De la organizatori, până la studenții călăreți, toți au dat ce-au avut mai bun ca lucrurile să iasă bine, chiar dacă unii au fost nevoiți să călătorească cu remorca cu cai după ei, două zile și două nopți, pentru a ajunge la timp pentru concurs, tocmai din Franța.

Alexandra Măriucă
Cristina Plaian