De azi, Buratino se reîntoarce la muncă

Un personaj îndrăgit de sibienii mari și mici, dar și de turiștii care ne-au vizitat orașul, clovnul Buratino, a fost la un pas de a-și pierde „serviciul”, pentru că, ieri, Primăria i-a retras autorizația. Din fericire, solidaritatea unor concitadini l-a ajutat să obțină din nou permisiunea de a înveseli oamenii în centrul orașului.

sursa foto: facebook – Buratino clownul

„Vă mulțumesc pentru susținerea acordată. Se pare că Doamna Primar a reacționat la vocea Sibiului. De azi mă reîntorc pe centru. Să aveți o zi minunată!” a postat Buratino pe contul lui de facebook”

Buratino aduce zâmbete pe fețele copiilor mari și mici de patru ani, fără încetare, astfel că a devenit un personaj cunoscut în urbe. El pune retragerea autorizației pe seama „concurenței” explicând: „Din cauza claunilor de pe centru, că am mai auzit că șeful lor, mi-a spus cineva, că au mai făcut reclamații și prin alte părți, nu numai aici”.

Sibienii care îl cunosc și îndrăgesc nu au putut sta indiferenți la mesajul pe care clovnul l-a postat pe rețeaua lui socială: „Am scris pe facebook o postare, am văzut că a avut succes, până dimineață am avut vreo 600 de distribuiri și vreo 50000 de vizualizări. Și după care am trimis un mail Doamnei Primar Astrid Fodor, în care i-am explicat cum stă treaba”, a spus Buratino

În urma acestui apel și a celor care s-au arătat afectați de plecarea lui, Buratino a reușit să obțină din nou autorizația.

 

Magdalena Glaje

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Om fară om (oriunde mă duc, numai de mine nu dau)

Pr. Necula: ,,Nu cevaul care te aruncă în apă e important, ci cevaul care te ține de mână sa nu te îneci” 

Vorbele parintelui sibian sintetizează întocmai ideea fundamentală și moralizatoare a spectacolului-lectură ,,Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine nu dau). Piesa într-un act, de Valentin Nicolau, are la bază legenda Scăldatoarei Vitesda,  iar întreaga acțiune are loc ,,în lumea largă, marele spital unde se tranzacționează viața de zi cu zi, unde conștiinta n-o mai tulbură nici un înger”. Reprezentația a avut loc pe 11 aprilie, la Libraria Humanitas unde, alături de un public numeros, prezenți au fost și actorii care au făcut parte din distribuție: Mihai Coman, Viorel Rață, Florin Coșuleț, Pali Vecsei, Cristian Stanca, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Cristina Ragos, Veronica Arizancu, Andrei Coman, precum și regizorul Bogdan Sărătean

,,Cred ca prin astfel de momente teatrul folosește mai mult Bisericii decât Biserica teatrului”

Parintele Constantin Necula, îndrăgit nu doar de sibieni, ci de milioane de români, a fost prezent la eveniment și a vorbit despre cum piesa reflectă valorile Sărbătorii de Paști, despre cum teatrul poate fi un mijloc de  transmitere a unor valori precum credința. De asemenea, referindu-se la teatrul-parabolă, preotul a adăugat că indiferent de convingerile religioase, morala acestei piese poate avea relevanță pentru oricine.

„Piesa de teatru din această seară nu este o minune, este o stare de normalitate a unui om care vrea să își biruie frica. A-ți birui frica de moarte înseamnă a înfrunta  moartea. Cine ocolește moartea,  nu o va birui niciodată. Cine o înfruntă din timpul vieții, poate oricând să o înfrunte și după viață. Asta este pilda poveștii”

Bogdan Sărătean (regizor):,,Sa ne amintim puțin de tot chiar care e sensul sărbătorii ăsteia ”

Tema Învierii și a credinței a însemnat, pentru regizorul Bogdan Sărătean, un motiv în plus pentru a prezenta piesa de teatru în pragul Sărbătorilor, astfel el consideră că împreună cu ceilalți actori din distribuție i-au adus un omagiu lui Valentin Nicolau,  autorul piesei, care în urmă cu doi ani a murit.

,,S-a potrivit în felul ăsta nefericit, dar  intens, pentru că la începutul anului 2015 a dispărut autorul și cu atât mai important ni s-a părut nouă să aducem un text care vorbește despre înviere și despre credință,  pentru ca am dat glas autorului. Am ales textul ăsta pentru că ne apropiem de sarbătoarea învierii, care observăm  că începe să semene tot mai mult cu cealaltă sărbătoare creștină, Crăciunul, în sensul că apar  tot soiul de iepurași supradimensionați , ouă , trenulețe. Poate e bine să ne pitim, să ne ascundem într-o ,,hrubă” de genul ăsta cum e Libraria Humanitas ”  a precizat Bogdan Sărătean regizorul piesei de teatru.

Evenimentul face parte din seria de evenimentelor dedicate Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, fiind organizat în parteneriat cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală al ULBS, cu sprijinul Librăriei Humanitas Constantin Noica.

Ioan Prutianu-Topîrcean

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

La Sibiu, elevi și studenți transformă deșeurile în artă

Un concurs inedit de reciclare creativă a pus imaginația tinerilor, din mai multe orașe, la treabă. Sub titlul „Deșeurile pot fi și artă”, la competiția desfășurată, astăzi, la Facultatea de Medicină, elevii și studenții participanți au prezentat 65 de exponate. Cele mai creative au fost recompensate cu premii generoase în bani.

„Este un proiect al universității care deja a devenit tradiție, vreau să mulțumesc colegilor de la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, pentru acest eveniment deosebit, vreau să vă mulțumesc vouă elevilor și profesorilor voștri pentru că participând la astfel de concursuri reușim în primul rând să vă stimulăm și să vă menținem creativitatea; să știți că pentru ce înseamnă viitorul vostru profesional, creativitatea va fi instrumentul de succes” a subliniat prof. univ. dr.  Livia Ilie, prorector al ULBS.

O masă de make-up din carton reciclat – premiul I

Trei fete au lucrat în echipă și au confecționat un obiect de mobilier destinat produselor cosmetice. Ioana Barac, Alexandra Nagy și Mădălina Similie de la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, au primit premiul cel mai râvnit, în valoare de 800 de lei.

„ Nu mă așteptam a fost o surpriză plăcută pentru noi, datorită muncii noastre am fost și răsplătiți, au fost și alte exponate la fel de bune, dar nu ne așteptam. Masa de make-up  este cofecționată manual din cartoane și o găleată pe post de scaun, oglindă reciclată, bineînțeles și diferite decorațiuni sunt confecționate manual și am lucrat singure timp de o săptămână. Prima dată am început cu confecționarea biroului care este din carton, am început cu structura și am încercat să îi dăm o stabilitate foarte bună, rezistând până la 50 de kilograme probat” Alexandra studentă la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului

Locul II, în valoare de 700 de lei, a fost ocupat de elevii: Ovidiu Vaida, Alexia Ștefan, Dragoș Petri, din clasa a VIII-a a Liceului Teoretic Dumbrăveni. Ei au realizat o cascadă decorativă de reciclare a apei.

„Cascada este făcută din mai multe butoaie și găleți, punem apă în bidon și apa curge în fiecare recipient și cu ajutorul pedalei și a acestui circuit luăm apa de jos și o punem din nou în bidon, am avut nevoie de foarte mult lemn, dar și bidoane, a durat două săptămâni și am lucrat 48 de ore în total”  Ovidiu

Laura Ungureanu, Andreea Bucur, Cristina Ciocotea, Karina Stănicescu, din clasa XI a Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea, au reușit să obțină ultimul loc, recompensat cu 400 de lei, realizând un obiect foarte util de mobilier.

„Canapeaua este făcută din tuburi de carton care sunt reciclabile, acestea sunt tocate și prelucrate din nou, din acestea se pot confecționa mai multe obiecte de mobilier, cum ar fi dulapuri, mese, scaune. Canapeaua este vopsită cu o vopsea pe bază de apă, ca să fie cât mai eco, pernele sunt din fân”, ne-a descris Andreea munca echipei ei.

Alți 10 tineri au primit mențiuni în valoare de 100 lei fiecare. Organizat de Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, a șasea ediție a concursului „Deșeurile pot fi și artă” a reunit 200 de participanți, din diferite licee din țară și universitatea sibiană „Lucian Blaga”.

„Elevii s-au descurcat excelent în elaborarea acestor obiecte din deșeuri, după cum puteți observa au costruit o moară de vânt electrică, am și elevi de clasa a VI-a, care au construit din cartoane, le-au pictat și le-au decorat și au construit o căsuță, iar elevii clasei a VIII-a au făcut o căsuță de pinguini. Am participat și anul trecut cu elevii clasei a X-a, și au obținut o mențiune” a menționat, Larisa Stoica, cadru didactic al Colegiului Tehnic „August Treboniu Laurian”, Agnita.

Magdalena Glaje

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Şoferii mijloacelor de transport în comun, noua piedică a nevăzătorilor

Petrică Iordache este un tânăr nevăzător din Paşcani, judeţul Iaşi. Acesta a fost agresat, ieri dimineaţă, de un şofer de autobuz. Motivul agresiunii, spune acesta, ar fi fost câinele ghid care îl însoţea, şoferul refuzând să îi lase pe cei doi în autobuz.

L-am contactat pe tânăr, care ne-a declarat următoarele: „Am sunat la firma Transpolosam cu două zile înainte şi am făcut rezervare ca un om normal. Le-am spus că sunt nevăzător şi că am un câine ghid care mă însoţeşte peste tot şi nu mă pot despărţi de el. Nimeni nu a avut nimic împotrivă atunci. Cursa avea plecarea programată la ora 7:30. După ce autobuzul a ajuns în staţia din Târgu Frumos, m-am urcat împreună cu câinele, dar şoferul a devenit imediat foarte agresiv. A început să urle la mine că nu mă ia cu câinele şi m-a ameninţat că mă bate dacă nu cobor. Evident că am refuzat, iar el m-a împins din autobuz, a lovit câinele şi a plecat pur şi simplu. Imediat am sunat la 112, iar un echipaj şi-a făcut apariţia abia după mai multe minute. Le-am povestit ce s-a întâmplat, dar oamenii nici nu ştiau legislaţia.”

Potrivit spuselor tânărului, poliţia nu l-a oprit în trafic pe şoferul agresiv. După câteva ore, managerul companiei l-a sunat pe băiat şi i-a cerut scuze, oferindu-i un loc la următoarea cursă, care avea plecarea peste trei ore şi jumătate.

În încercarea de a obţine şi celălalt punct de vedere, am contactat telefonic firma Transpolosam, la care este angajat şoferul respectiv, dar persoana care mi-a răspuns a refuzat orice formă de dialog. Pe site-ul firmei de transport în comun există numeroase plângeri cu privire la comportamentul agresiv al şoferilor şi al dispecerilor.

Acesta nu este primul incident de acest fel, zilele trecute un student nevăzător din Sibiu fiind la un pas de a fi rănit grav, după ce şoferul autobuzului în care se urca a plecat cu uşile deschise din neatenţie.

David Păun

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Prezentarea limbajului mimico gestual

“ Limbajul Mimico Gestual”  este volumul semnat de Iuliana Drăguțoiu și lansat în variantă electronică, astăzi, la Facultatea de Litere și Arte, din cadrul Universității Lucian Blaga.   

Întâlnirea a fost susținută de Adrian Popescu, membru al Centrului de Antropologie Francisc J. Rainer București, filiala Sibiu, Ionuț Tomuș, directorul Societății Teatrale din cadrul ULBS și Conferențiar Lucian Grozea și a avut ca participanți studenți ai specializărilor Jurnalism și Teatru.  

Iuliana Drăguțoiu, fost profesor de coregrafie axat pe mimică și gesturi, a fost membra unui cerc de pregătire profesională pentru persoanele în vârstă, cu dizabilități, devenind astfel vicepreședintele Asociației Naționale de Surdo-Muți din România. Aceasta împreună cu Mitropolitul Ardealului, Antonie  Plămădeală, au lansat o carte despre limbajul mimico gestual, semnând o convenție prin care cartea să fie un dicționar pentru enoriași.

“ Scopul nostru a fost de a disemina o lucrare științifică mai veche, pe care Iuliana Drăguțoiu împreună cu Mitropolitul Adrealului au conceput-o în formă tipărită. Volumul este conceput în așa fel încât cel care lecturează să își formeze o imagine cât mai largă despre limbajul mimico gestual, ne referim la persoane cu handicap de auz și vorbire, a punctat Adrian Popescu.

Prin intermediul acestei prezentări, studenții au fost familiarizați cu ABC-ul limbajului  mimico gestual și cu modul în care acesta le poate facilita profesia.

Simona Brumar

Publicat în Evenimente | Etichetat , | Lasă un comentariu

Dani, student și campion național la dans “Dansând, simt că trăiesc”

Pentru a încheia cum se cuvine seria interviurilor realizate cu ajutorul studenților talentați din Sibiu, am ales un tânăr care a transformat pasiunea lui într-o slujbă de viitor, care o să-l aducă mereu pe podium, în aplauzele tuturor. Campion național la vârsta de 22 de ani, la dans sportiv (vals , tango, vals vienez, quickstep, slowfox), Dani este hotărât să se depășească de fiecare dată.

„Mama m-a obligat să dansez”

În paşi rapizi de dans, Daniel Rasă, student la Educaţie Fizică şi Sport, la Facultatea de Ştiinţe, Sibiu a avansat repede în activitatea sportivă pe care o practică încă de când era copil. „Forţat” de mama lui, aşa cum ne-a povestit, s-a înscris în lupta cu sine pentru a ajunge la performanţă şi, cu mare succes, a reuşit. Îi este recunoscător mamei sale pentru că, în prezent, deţine 70 de medalii şi 35 de cupe.

dani-dans

„M-am apucat de dans forţat de mama mea. Ea zicea: du-te, măi copile şi învaţă şi tu să dansezi, să nu ajungi nepriceput ca taică-to. Şi aşa, la 12 ani m-am dus prima dată la Palatul Copiilor din Sibiu, unde se organizau cursuri de dans de societate. Dat fiind faptul că eram singurul băiat din grup, nu am stat prea mult timp acolo, deși îmi doream să învăț în continuare să dansez. Eram copil atunci şi nu credeam că satisfacția pe care o ai atunci când ești pe primul loc poate fi atât de mare”.

„Aplauzele celor dragi – sursa mea de energie”

 Emoțiile pe care le simțea de fiecare dată când participa la un concurs erau constructive și îi dădeau mult mai multă încredere în forțele proprii. Deși de multe ori se simțea obosit fizic și psihic, nu a încetat să dea tot ce e mai bun din el. „Am participat la mai mult de 100 concursuri. În 2007 am participat la primul concurs organizat de un club din București. Aveam emoții, pe lângă mine mai dansau încă 50 de perechi. Treptat am ajuns să intru și eu în finală și apoi să urc pe podium”.

Părinții reprezintă cea mai importantă sursă de energie, de care nu duce lipsă niciodată, deoarece îl însoțesc la majoritatea concursurilor. „Cele mai importante concursuri la care am participat sunt cele două internaționale, la Berlin, în 2014 și 2015 unde am obținut două clasări pe locul I și un loc III. Am continuat să practic acest sport din plăcere. Aplauzele prietenilor, părinților și ale tuturor celor care mă privesc și admiră la concursuri mă încarcă cu energia necesară pentru a da tot ce era mai bun.”

dani

„10% moştenire, 90% muncă”

 Pentru Dani, talentul a căpătat formă abia în 2010 când și-a început activitatea la clubul de dans sportiv pe care îl frecventează și în prezent. Cu ajutorul antrenorilor, colegilor și, mai ales, al partenerei, a reușit să-și contureze calitățile de dansator, învățând astfel primele coregrafii. „M-am mutat la un alt club de dans sportiv care era mai bine cotat. Avea perechi mai bune, erau și antrenori străini, fapt care mă ajuta să progresez  mai repede. Din 2010 până acum mă antrenez sub aceeași formă, cu aceeași parteneră.”

Tânărul consideră că talentul de 10% este datorat mamei, de la care l-a moștenit. Venind vorba de restul procentului, cu satisfacție și convingere spune că numai prin muncă și dorință a reușit să adune numeroasele medalii și cupe în tot acest timp. Fie soare, ploaie sau zăpadă, nimic nu îl poate opri să frecventeze sala de antrenament.  „Cred că aproximativ 10% am moștenit talentul de la mama mea, iar restul de 90% a fost munca depusă la antrenamente.  Erau zile în care intram la 9 dimineața în sală și ieșeam la seara la 20, având doar o mică pauză de masă în jurul amiezii. Nu știam dacă afară ninge sau e soare însă, lucrurile astea pentru mine nu contau, îmi doream să fac performanță”.

 „Nu m-am gândit niciodată să renunţ”

Din cauza antrenamentelor uneori grele, Dani a început să se simtă epuizat, dar niciodată nu i-a trecut prin gând să renunțe. Obligat de mama lui să danseze, el s-a îndrăgostit iremediabil de acest sport și orice problema ar întâmpina, nu va renunța niciodată la ceea ce a devenit în momentul de față „motivul pentru care se trezește în fiecare dimineață”.

dani-medalii

„Nu m-am gândit niciodată să renunț, chiar dacă sunt zile în care nu aveam starea necesară să mă antrenez sau zile în care din cauza febrei musculare abia stăteam în picioare.  Mi-a plăcut mereu să dansez și nimic nu m-a făcut vreodată să dau înapoi. Dansul este o parte din mine, fără de care aș fi incomplet. Deși mama m-a obligat să dansez când eram mic, astăzi îi mulțumesc de fiecare dată că m-a „forțat” să dansez.

 „Vreau să devin arbitru de dans”

Tânărul dansator s-a înscris la școala de instructori de dans, unde a reușit să antreneze câteva perechi, care au obținut locuri destul de bune la concursuri. Pe viitor își dorește să devină arbitru de dans și face tot ce e posibil pentru a-și vedea visul îndeplinit.

 „În 2013 am făcut și școala de instructori unde am fost admis în cadrul acestui grad. Am antrenat și câteva perechi de dansatori care au reușit să obțină locuri mai bune. Acum m-am înscris la Școala de antrenori care activează la Reghin și aștept cu nerăbdare să o încep și pe cea de arbitraj. Pe viitor o să fie un loc bun de muncă și apreciat de majoritatea oamenilor!”

Roxana DRĂGHICI

Sandra POPIMOISE

 

 

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Animal Life, o şansă pentru animalele comunitare

Andreea Roseti, voluntar şi vicepreşedinte la Animal Life, a vorbit cu noi despre cum a luat naştere asociaţia, cu ce se ocupă şi ce presupune ea. În România, problema animalelor comunitare este departe de a fi rezolvată. Fără a avea o informaţie certă despre rata abandonului, Andreea Roseti a confirmat că „numărul de animale abandonate este mare nu doar în Sibiu, ci în toată ţara.” Puţină lume ştie că, Animal Life nu se ocupă doar de animalele fără stăpân, ci şi de cele sălbatice cum ar fi căprioare, broaşte testoase etc. Din lipsa resurselor umane şi financiare, acestă latura a activităţii asociaţiei se dezvoltă cu dificultate.

andreea-rosseti

„De obicei pe oamenii pe care nu poţi să îi atingi cu campanii de conştientizare şi educaţie în şcolii, îi atingi cu legea”

Reporter: Cum a ajuns să ia naştere Asociaţia Animal Life?

Andreea Roseti: Ideea iniţială a fost a preşedintei asociaţiei de acum, Ana-Maria Benedek – biolog de profesie – care a vrut să ajute animalele abandonate, acesta a fost primul ei impuls şi să facă un demers pentru conştientizarea şi protejarea animalelor, dar şi a naturii. Am pornit cu vise foarte mari, am crezut că putem salva tot şi de fapt a fost mult mai greu decât ne-am imaginat noi. La început fiecare cunoştea pe cineva, a fost ceva de genul „telefonul fără fir”, aveam un singur numitor comun, acela de a salva şi a ajuta cât mai multe animale.

R.: Cum ai ajuns să te ocupi de acest adăpost şi să devii vicepreşedinte al Animal Life?

A.R.: Denumirea de vicepreşedinte e doar o titulatură. Noi suntem un grup de prieteni. E destul de simplu cum am ajuns vicepreşedinte, am fost 8 persoane la început şi fiecare trebuia să ne alocăm câte o funcţie. Totul a fost de comun acord şi pur formal pentru a putea întocmi anumite acte. Nici atunci şi nici acum, după 11 ani, nu prea are relevanţă pentru că aici  toată lumea munceşte.

R.: Cum şi ce ar trebui făcut pentru ca oamenii să conştientizeze şi să nu îşi mai abandoneze animalele pe străzi?

A.R.: Sunt mai multe măsuri care trebuie luate în paralel într-o societate sănătoasă. În primul rând, trebuie mers pe legislaţie, există legi care îţi spun exact că nu ai voie să îţi abandonezi animalul. Există această lege şi în România, dar mai greu cu aplicarea pentru că de obicei instituţiile şi departamentele care ar trebui să aplice această lege nu au destui oameni sau legislaţia este un pic bulversantă. Iar în al doilea rând măsurile de conştientizare se fac în timp. Ca asociaţie nu poţi face conştientizare un singur an şi apoi să abandonezi. Rezultatele se văd în timp. Trebuie multă educaţie. De obicei pe oamenii pe care nu poţi să îi atingi cu campanii de conştientizare şi educaţie în şcolii, îi atingi cu legea.

„Avem noroc cu adopţia, cu asociaţiile din Germania care ne iau peste 100 de câini pe an.”

R.: Există un criteriu de selectare a animalelor fără adăpost?

A.R.: E dificil să iei o hotărâre în acest sens când vezi atâtea animale abandonate. Unii dintre colegi spuneau să luăm doar cazurile foarte grave, dar, pe de altă parte, şi cazuri cu animale abandonate pe străzi, dar care pot fi adoptabile. Cazurile grave, tot ce ţine de accidente de maşină, bolnav sau rănit, acestea clar au prioritate absolută. Animalele care nu se pot ajuta singure sau care sunt în pericol efectiv. Noi nu ştiu dacă preluăm nici 10% din toate animalele fără adăpost, asta doar din cauza puţinelor locurile de cazare de care dispunem în momentul de faţă. Noi avem noroc cu adopţia, cu asociaţiile din Germania care ne iau peste 100 de câini pe an.

R.: Care ar fi termenul maxim cât poate sta un animal în cazare?

A.R.: La noi nu există termen. Avem câini care stau din 2010 şi suntem conştienţi că nu vor fi adoptaţi, mai ales dacă au probleme comportamentale. Este greu pentru un animal care a stat o perioadă îndelungată de timp într-un anumit loc, să se obişnuiască în altă parte. Unele asociaţii eutanasiază câinii care nu se pot adopta. Noi încercăm să îi plasăm în familiile şi situaţiile care se potrivesc pentru ei, iar dacă nu se poate, de cele mai multe ori rămânem noi cu ei. În cazuri de agresivitate extremă, se eutanasiază. Primim solicitări de la oameni care au câini de foarte mulţi ani şi brusc au un comportament deviant şi care sunt muşcaţi, iar primul gând este să scape de ei. De multe ori se poate ca animalul să aibă o durere cronică, iar această durere îl facă să devină agresiv, ceea ce îi schimbă tot comportamentul.

R.: Ce înseamnă şi în ce constă un program de sterilizare?

A.R.: În primul rând, sterilizarea se face animalelor fără valoare chinologică. Un câine de rasă comună, prin lege trebuie sterilizat ca să prevenim să se înmulţească şi să ajungă în stradă. Dacă abordăm problema abandonului, trebuie să pornim de la sursă. Venim în sprijinul cetăţenilor care prin lege sunt obligaţi să-şi sterilizeze animalele şi oferim gratuit sterilizarea. Stabilim, de exemplu, un sat, unde se vorbeşte cu primarul în legătură cu informarea populaţiei şi să ne ajute cu o locaţie care se poate transforma în sală de operaţie şi un alt spaţiu în care voluntarii pot avea grijă de animalele care se trezesc din anestezie.

„Sperăm ca până în vară să terminăm construcţia noului adăpost”

R.: Care sunt etapele prin care trece un câine de exemplu, până să poată fii adoptat?

A.R.: Primul pas pe care îl facem este vizita la veterinar. Acolo testăm animalul pentru boli, îl deparazităm, dacă are răni evidente se acordă primul ajutor în funcţie de gravitate. Pasul numărul doi este o problema imensă şi anume cazarea, şi începem să căutăm familii temporare. După ce este cazat, trebuie să comunicăm familiei respective programul şi tratamentul animalului. Următorul pas este să fotografiem animalul şi să facem o descriere în funcţie de detaliile pe care le avem sau de povestea lui urmând să se fiu puse pe site, pe facebook şi în străinătate. Îi ducem şi la evenimente unde oamenii îi văd şi de multe ori îi adoptă.

R.: Despre noul adăpost pe care îl construiţi ce ne puteţi spune?

A.R.: Din păcate, noul adăpost este încă în construcţie. Mai avem tot ce ţine de interior de făcut (instalaţiile de încălzire, partea electrică). Clădirile sunt ridicate, adică au geamuri, uşi, pare destul de avansată starea în care ne aflăm, dar mai este mult de lucru pe interior, cum am spus. Eu zic că anul acesta se vor finaliza lucrările pentru că am încercat totuşi să nu mai avem sincope în disponibilitatea fondurilor pe care le avem. Spre exemplu, anul trecut a trebuit să oprim lucrările pentru că ni s-au terminat banii. Pentru un constructor e greu să lucrezi tot pe etape, tocmai de aceea anul acesta ne-am luat nişte măsuri să nu se mai întâmple şi sperăm ca până în vară să terminăm. Adăpostul are aproximativ 100 de spaţii de cazare, interioare şi exterioare, un spaţiu de joacă pentru animale, un biroul, spaţii de depozitare şi o clădire mai mică separată, unde este prevăzut un cabinet veterinar cu tot ce înseamnă acesta.

R.: Am văzut că participaţi şi la Semimaraton. Este această implicare un suport în plus pentru Animal Life?

A.R.: Am participat la toate ediţiile de la început până anul trecut. Am strâns fonduri dinainte să începem construţia şi cu acei bani am pus practic baza noului adăpost. Suma pe care am strâns-o la Semimaratonul din 2016 nu a fost cheltuită încă pentru că este destinată amenajării cabinetului veterinar cu dotările necesare. Noi o să luăm parte la Semimaraton în fiecare an atâta timp cât vom aveam participanţi şi susţinători.

Animal Life îşi propune ca şi în anul 2017 să facă „sterilizări masive”

R.: Programul de Educaţie şi conştientizare în şcoli, mai are loc şi în prezent?

A.R.: Am avut un program în şcoli unde am colaborarat cu primăria, în care am mers cu copii în adăpostul public pe vremea când se făcea programul de capturare, sterilizare, returnare. De anul trecut ne-am îndreptat spre grădiniţe, pe considerentul că mulţi din asociaţii avem copii în grădiniţe şi vedem că la această vârstă e foarte simplu să îi învăţăm să crească cu aceste lucruri ca fiind normale. Toţi cei care investim în educaţie plecăm cu speranţa că cei mici să-i înveţe pe adulţi. Am avut 10 grădiniţe care au participat şi au fost foarte încântaţi când au primit o insignă „Piticul voinic care salvează planeta”, pe lângă care au primit un manual creat de noi care se numeşte „Bune practici pentru mediu”, pe care să îl ducă acasă părinţilor. În urma proiectului părinţii au fost foarte încântaţi şi au organizat un bazar cu lucruri făcute de copii, iar banii strânşi au fost donaţi asociaţiei noastre.

R.: Ce proiecte aveţi pe 2017?

A.R.: Pentru anul 2017 ne dorim în primul rând să terminăm noul adăpost. Ca activităţi, o să încercăm să participăm la cât mai multe evenimente din oraş, o să fim la Semimaraton şi bineînţeles o să avem sterilizări masive, cel puţin o campanie ca anul trecut din care am reuşit să sterilizăm 360 de animale într-o săptămână. La îndemnul grădiniţelor cu care am lucrat, anul acesta vom lua parte şi la „Săptămâna Altfel” organizată în grădiniţe, şcoli şi licee.

În anul 2016, Asociaţia Animal Life a preluat 456 de animale – 250 de câini şi 206 pisici. Tot în acest an, Asociaţia Animal Life a dat spre adopţie 300 de animale – 147 de câini şi 153 de pisici. În 2016 membrii asociaţiei au sprijinit sterilizarea a 317 câini şi 188 de pisici. Numărul câinilor și a pisicilor salvate din situații critice a fost, și în 2016, ridicat.

Informaţii despre adopţii, activităţii pe care le desfăşoară, dar şi alte detalii le găsiţi pe site-ul asociaţiei Animal Life.

andreea-rosesti

andreea-roseti

roseti-andreea

Carmen BUCHENDREA

Alexandra GHEORGHE

Publicat în Interviuri, Voluntariat | Etichetat | Lasă un comentariu